A fost eliminată din lege prevederea privind numărul maxim de porci ce pot fi crescuţi într-o gospodărie

A fost eliminată din lege prevederea privind numărul maxim de porci ce pot fi crescuţi într-o gospodărie
Eliminarea numărului maxim de porci ce pot fi crescuţi într-o gospodărie, printre cele mai importante măsuri
Legea privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România a fost adoptată în ședința de ieri a Parlamentului României, anunţă fostul ministru al Agriculturii, deputatul PSD Olt Adrian Chesnoiu. Eliminarea numărului maxim de porci ce pot fi crescuţi într-o gospodărie, printre cele mai importante măsuri.
Chesnoiu arată că, prin noua lege, s-au înăsprit sancțiunile pentru cei care transportă ilegal animale, deoarece acesta este factorul principal care conduce la extinderea pestei porcine.
„Am făcut un pas important în creșterea producției de carne de porc în România! Legea privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România a fost adoptată în ședința de ieri a Parlamentului României! Avem încă vulnerabilități și riscuri asociate acestei probleme, care pot fi eliminate prin noile măsuri adoptate în noua legislație. Normele de prevenire și control al pestei africane, atât la animalele domestice cât și la cele sălbatice în România, pe care le susțin, reduc efectele negative socio-economice și de mediu. Am înăsprit sancțiunile pentru cei care transportă ilegal animale, deoarece acesta este, în opinia mea, factorul principal care conduce la extinderea pestei porcine”, transmite fostul ministru.
O măsură foarte importantă este eliminarea numărului maxim de porci ce pot fi crescuți în gospodăria populației.
„Am spus mereu că este o greșeală să restricționăm numărul de porci din gospodării. Trebuie doar să ne asigurăm că activitatea în gospodăriile populației și în cele țărănești respectă normele și regulile necesare asigurării bunăstării animalelor și, bineînțeles a siguranței consumului uman”.
Importăm cantități mari de carne de porc, aproximativ 80% din necesar, și acest lucru se reflectă în balanța comercială agroalimentară a României. Este un paradox să fim pe primele locuri la producția de cereale, pe care le exportăm, dar în același timp să importăm carne! Trebuie să susținem fermierii români și să stimulăm producția internă de carne prin măsuri realiste, iar după acest prim pas putem pune în aplicare și celelalte mecanisme de sprijin pe care le avem pregătite!”, a conchis Chesnoiu.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










