Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toate regiunile
Vremea ne surprinde foarte mult în această toamnă. Prognoza ANM pentru următoarele 4 săptămâni arata temperaturi mai rar întâlnite pentru această perioadă.
Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă până spre finalul lunii octombrie. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare, în următoarele două săptămâni, ulterior acestea urmând să se apropie de valorile normale perioadei.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Săptămâna 25 septembrie - 2 octombrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, nordice și centrale.
Săptămâna 2-9 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
Regimul pluviometric va fi în general deficitar în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 9-16 octombrie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toate regiunile, dar mai ales în sudul și estul țării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, nordul și centrul teritoriului, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.
Săptămâna 16-23 octombrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toată țara.