Câte persoane s-au vaccinat în a doua zi de funcţionare a centrului drive-through din Slatina

Câte persoane s-au vaccinat în a doua zi de funcţionare a centrului drive-through din Slatina
48 de persoane s-au imunizat cu serul de la Pfizer şi 55 cu cel produs de Johnson&Johnson
Încă 103 persoane s-au vaccinat, sâmbătă, împotriva COVID-19, la centrul drive-through de la Parcul Tineretului din Slatina.
Potrivit datelor remise de Prefectura Olt, 48 de persoane s-au imunizat cu serul de la Pfizer şi 55 cu cel produs de Johnson&Johnson.
Primul centru de vaccinare de tipul drive-through din Slatina a fost inaugurat, vineri. Centrul este situat în proximitatea Parcului Tineretului, pe Aleea Eroilor.
Centrul va fi deschis o perioadă de trei luni, zilnic, în fiecare după-amiază, între orele 15.00 şi 21.00, iar cetățenii se vor putea vaccina în mașină, fără să fie nevoie de o programare. Totodată, se pot imuniza şi cei care vin fără autoturism.
Persoanelor care doresc să se vaccineze le sunt puse la dispoziție atât serul Pfizer, cât și serul Johnson&Johnson, cel din urmă necesitând administrarea unei singure doze.
Această acțiune presupune trei etape respectiv, triajul, vaccinarea efectivă și etapa post vaccinare ce va fi monitorizată în parcarea aferentă parcului.
Sensul unic de funcționare va fi dinspre strada Artileriei către strada Tunari iar în vederea eficientizării acestei acțiuni, agenții de îndrumare a traficului vor asigura fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post vaccinare.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










