Actualitate· 2 min citire

Gheboasă, investigat într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane au fost reținute

Gheboasă, investigat într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane au fost reținute

Gheboasă, investigat într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane au fost reținute

Realitatea de Olt
Scris de Realitatea de Olt Publicat: 2 mar. 2024, 10:44

Interpretul Gheboasă a fost adus la audieri

Interpretul Gheboasă a fost adus la audieri vineri, la DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri. Controversatul traper a fost săltat de oamenii legii din București și nu este clar ce calitatea are în dosar.

Conform unui comunicat oficial emis de DIICOT, investigația vizează un dosar în care un minor de 17 ani este inculpat. Acesta este cercetat și acuzat că luna trecută a distribuit cantități de cannabis, inclusiv unor elevi, în apropierea unei școli.

”La data de 1 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în formă continuată. La data de 1 martie 2024, a fost dispusă reținerea a 4 persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată”, a transmis, sâmbătă, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în perioada iulie 2020  – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat și oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantități de cannabis, unor consumatori din municipiul București și din județul Dâmbovița.

”Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că persoanele cercetate și-ar fi creat o rețea stabilă de clienți, comercializând drogul de risc cu prețul de 50 de lei, pentru o doză, interacțiunea între vânzător și cumpărător realizându-se stradal. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în municipiul București și în județul Ilfov, au fost ridicate cantități de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, față de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Aceasta a fost depistată în seara de 29 februarie 2024, în municipiul București, în timp ce deținea o cantitate de drog de risc.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate