Început de februarie cu maxime de până la 15 grade și precipitații. Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni

Început de februarie cu maxime de până la 15 grade și precipitații. Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor rămâne ridicată
Regimul termic va înregistra o creștere în decursul următoarelor două săptămâni, iar temperaturile maxime vor atinge valori de 14-15 grade, în Oltenia, Dobrogea, Banat și Muntenia, însă probabilitatea de apariție a precipitațiilor rămâne ridicată pe întreg intervalul de prognoză, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM) în cadrul estimării valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 29 ianuarie - 11 februarie, publicate luni.
În Banat, în primele două zile ale intervalului se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv o medie de 3 - 5 grade, ulterior se va încălzi ușor, astfel în ultima zi din ianuarie și în primele două zile din februarie sunt prognozate maxime de 7 - 8 grade. O perioadă caldă este estimată începând din 3 februarie, când media zilnică a temperaturilor maxime va fi în general peste 10 grade, cu posibile valori de 14 - 15 grade, în zilele de 4, 5 și 6 februarie. Nopțile vor fi reci până la finalul lunii ianuarie, cu o medie regională a acestora între -6 și -4 grade, însă pentru prima decadă a lunii februarie sunt prognozate valori în general pozitive, cuprinse între 0 și 4 grade. Prognoza indică o probabilitate ridicată pentru precipitații în 2 și 3 februarie și în perioada 7 - 11 februarie.
În Crișana, până în 2 februarie valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 3 - 6 grade și de la -6 la -4 grade pentru cele minime. O perioada caldă este estimată începând cu 3 februarie, când media zilnică a temperaturilor maxime va fi în general de 8 - 11 grade, iar a celor minime va fi cuprinsă între 0 și 4 grade. Se vor semnala precipitații începând cu seara zilei de 1 februarie, dar și pe 2 și 3 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 7 - 11 februarie.
În Transilvania, în această săptămână, până pe data de 2 februarie, la nivelul acestei regiuni sunt prognozate maxime termice de 2 - 5 grade și minime în general cuprinse între -10 și -6 grade, cu valori mai scăzute în zonele depresionare. După acest interval și până la finalul primei decade a lunii februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă, respectiv o media zilnică a temperaturilor maxime ce va oscila între 7 și 10 grade și minime în jurul a zero grade. Precipitații se vor semnala începând din seara zilei de 1 februarie, dar și pe 2, 3 și posibil pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 7 - 11 februarie.
În Maramureș, până vineri, 2 februarie, vremea va fi normală sub aspect termic, cu o medie a temperaturilor maxime de 3 - 4 grade și minime în general de până la -7 grade. Va urma o perioadă caldă, între 3 și 7 februarie, când media zilnică a temperaturilor maxime se va apropia de 10 grade, iar minimele, în general pozitive, vor avea o medie de 2 - 4 grade. Ulterior, până la finalul primei decade, datele actuale indică menținerea unor temperaturi peste normalul climatologic (maxime de 6 - 8 grade și minime între -2 și 0 grade). Începând cu după-amiaza zilei de 1 februarie, se vor semnala precipitații, dar și pe 2, 3, posibil 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată și în perioada 6 - 11 februarie.
În Moldova, pornind de la medii în jurul a un grad în prima zi a intervalului, maximele vor crește treptat până spre 8 grade în primele două zile din februarie, apoi încălzirea va fi semnificativă până la 12 grade, valoare ce va fi specifică pentru intervalul 4 - 6 februarie. După acest interval, valorile termice diurne vor fi mai scăzute, spre o valoare zilnică estimată la 7 - 8 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, care vor caracteriza o vreme rece în primele nopți, cu o medie de la -6 la -4 grade, apoi în perioada 3 - 7 februarie preponderente vor fi temperaturile pozitive (minime de 2 - 4 grade), iar spre finalul intervalului acestea se vor situa în jurul valorii de zero grade. Temporar, vor fi precipitații în 2 și 3 februarie, și cu o probabilitate în creștere după 7 februarie.
În Dobrogea, media maximelor va crește de la două grade, până spre 12 - 14 grade, prognozate pentru intervalul 3 - 7 februarie, valori ce se vor situa cu mult peste normalul climatologic al acestor zile. Valorile termice se vor menține ridicate și după acest interval (maxime în general de peste 10 grade). Nopțile vor fi reci până la finalul lunii ianuarie, cu o medie regională a acestora cuprinsă între -5 și -2 grade, însă pentru prima decadă a lunii februarie sunt prognozate valori termice pozitive, între 2 și 5 grade. Sunt posibile precipitații slabe în jurul datei de 2 februarie și cu o probabilitate în creștere după 8 februarie.
În Muntenia, în primele două zile ale intervalului, media regională a temperaturilor maxime va fi în jurul a 3 grade și va crește la 6 - 9 grade, în zilele de 31 ianuarie, 1 și 2 februarie. Încălzirea va fi semnificativă în perioada 3 - 7 februarie, când maximele vor fi cu mult peste normalul climatologic, la o medie regională de 12 - 15 grade, apoi este posibilă o scădere ușoară spre valori în jurul a 10 grade. Nopțile vor fi reci până la finalul lunii ianuarie, cu o medie regională a temperaturilor minime de până la -7 grade, însă pentru prima decadă a lunii februarie sunt prognozate valori termice pozitive, cuprinse între 0 și 3 grade. Vor fi posibile precipitații slabe în jurul datei de 2 februarie, iar cu o probabilitate în creștere și după 8 februarie.
În Oltenia, luni și marți, media temperaturilor maxime va fi de 4 - 7 grade și va crește la 10 grade, în zilele de 1 și 2 februarie, iar în perioada 3 - 7 februarie, încălzirea va fi semnificativă, când maximele vor fi cu mult peste normalul climatologic, spre o medie estimată la 12 - 15 grade. După acest interval, este posibilă o scădere ușoară a regimului termic spre 10 grade. Nopțile vor fi reci până la finalul lunii ianuarie, cu o medie a temperaturilor minime între -7 și -3 grade, însă pentru prima decadă a lunii februarie sunt prognozate valori termice pozitive, cuprinse între zero și 3 grade. Sunt posibile precipitații slabe în jurul datei de 2 februarie, precum și cu o probabilitatea în creștere după ziua de 8 februarie.
La munte, în prima zi, vremea va fi rece, cu maxime termice în medie de -4 grade, apoi se va încălzi, astfel că, pe 31 ianuarie, se va ajunge la 4 grade. Aceste alternanțe se vor menține și în restul intervalului de prognoză, iar temperaturile maxime vor oscila între -2 și 4 grade. Nopțile vor fi geroase la începutul intervalului, după care valorile termice vor fi în creștere, chiar semnificativă, în perioada 4 - 7 februarie, când media temperaturilor minime se va apropia de zero grade. Precipitații se vor semnala începând din după-amiaza zilei de 1 februarie, dar și pe 2, 3 și, posibil, pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată în perioada 6 - 11 februarie.
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News


























