Kaufland vrea să deschidă cel puțin 10 magazine anual în România

Kaufland vrea să deschidă cel puțin 10 magazine anual în România
Anul 2022 a marcat un record de expansiune pentru companie
Retailerul Kaufland, parte din grupul german Schwarz, anunță că vrea să mențină un ritm constant de expansiune, cu cel puțin 10 magazine deschise anual în țara noastră, iar până în 2025 obiectivul este să atingă pragul de 200 de magazine în România și Republica Moldova.
Compania anunță că a împlinit 18 ani de la intrarea pe piața din România, primul magazin fiind deschis în 2005, în cartierul Colentina din București, cu o echipă de 500 de angajați. În prezent, Kaufland România a ajuns la o rețea de 171 de magazine în 95 de localități și o echipă de 17.000 de angajați.
Anul 2022 a marcat un record de expansiune pentru companie, cu 16 magazine inaugurate.
O analiză a perioadei cuprinse între 2018 și 2022, realizată de compania de audit și consultanță KPMG, a relevat faptul că în ultimii cinci ani, Kaufland a înregistrat o creștere economică continuă, de 10,7%, în termeni de CAGR. Contribuția Kaufland la economia națională s-a menținut constantă, reprezentând anual aproape 1% din PIB-ul României, iar valoarea adăugată brută totală (VAB) directă a fost de aproximativ 2,5 miliarde euro.
Citește și:
- 16:43 - Vincenzo Montella îl laudă pe Mircea Lucescu înainte de Turcia – România: „Este o motivație în plus!”
- 16:12 - Rusia neagă existența planului american pentru Iran: „Nu avem nicio informație”
- 15:36 - Aleksandar Vucic: bombardamentele NATO din 1999 au „rupt ordinea mondială”
- 13:53 - Guvernul amână adoptarea OUG pentru criza carburanților. Modificări de ultimă oră după discuțiile cu partenerii sociali
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News










