Sinucidere într-un sat din Olt, în a doua zi de Crăciun. Gestul făcut de un bărbat, după ce l-a părăsit soţia

Sinucidere într-un sat din Olt, în a doua zi de Crăciun. Gestul făcut de un bărbat, după ce l-a părăsit soţia
Omul ar fi trecut printr-o depresie puternică, după ce soţia sa l-a părăsit
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, s-a spânzurat în a doua zi de Crăciun.
Potrivit unor surse, omul ar fi trecut printr-o depresie puternică, după ce soţia sa l-a părăsit.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, pe 26 decemnrie, la ora 11.40, prin apel unic de urgență 112, despre faptul că un bărbat, din comuna Șerbănești a fost găsit spânzurat la domiciliul acestuia.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, care, din primele verificări, au constatat că un bărbat de 40 de ani, din localitatea Șerbănești, s-ar fi spânzurat la domiciliul său din aceeași localitate”, transmite IPJ Olt.
Oamenii legii au deschis un dosar. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
“În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea stării de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun”, mai arată poliţiştii.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














