VIDEO | Microbuz implicat într-un accident rutier, în judeţul Olt. 10 persoane, la spital

VIDEO | Microbuz implicat într-un accident rutier, în judeţul Olt. 10 persoane, la spital
Potrivit IPJ Olt, microbuzul a lovit un cap de pod
Şoferul şi nouă pasageri dintr-un microbuz au ajuns la spital, joi, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 642, în comuna Gostavățu din judeţul Olt.
Potrivit IPJ Olt, microbuzul a lovit un cap de pod.
"La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz transport persoane, în care se aflau șoferul și nouă pasageri, care a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod.
În urma coliziunii, toate cele 10 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", transmite IPJ Olt.
La spital au ajuns șapte femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani.
"Echipaje de la Garda Stoenești și Detașamentul Caracal, au intervenit cu două echipaje SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, în localitatea Gostavățu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
La locul evenimentului au acționat și mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
În accident a fost implicat un microbuz, în care se aflau șoferul și nouă pasageri.
Cele zece persoane, conștiente și cooperante, stabile hemodinamic, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la CPU Caracal și UPU Slatina", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News







_4f88515c25_a3b9209761.webp)



