Camera Deputaților a aprobat transferul a 15 unități sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor

Camera Deputaților a aprobat transferul a 15 unităţi sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transferul a 15 unități sanitare cu paturi
Deputații au aprobat, în ședința de plen de marți, transferul a 15 unități sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, potrivit AGERPRES.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transferul a 15 unități sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Academia Română, autoritățile administrației publice locale și universitățile de medicină și farmacie acreditate și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie acreditate, denumite entități, la cererea acestora.
Potrivit unui amendament, după transferul prevăzut în proiectul de lege se interzice schimbarea domeniului de activitate a unităților sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Un criteriu nou pe care trebuie să îl îndeplinească unitățile sanitare, conform unui alt amendament, este cel referitor la "proiect/program de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de sănătate și de creștere a calității serviciului medical, inclusiv un plan de investiții și de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite".
Vor fi transferate următoarele unități spitalicești: Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting București, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 București, Spitalul Clinic Căi Ferate Iași, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara, Spitalul General Căi Ferate Ploiești, Spitalul General Căi Ferate Galați, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța, Spitalul General Căi Ferate Brașov, Spitalul General Căi Ferate Pașcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat, în plen, că modul în care se face această trecere de la Ministerul Transporturilor la alte entități arată că intențiile majorității parlamentare nu au legătură cu interesul pacienților.
"Spitalul Witting era mult mai eficient și mai deschis pentru pacienți dacă ar fi rămas la ASSMB. (...) Spitalul Witting a fost trecut fără acordul pacienților, fără acordul personalului medico-sanitar în administrarea Ministerului Apărării, ceea ce înseamnă blocarea accesului majorității pacienților la un spital foarte bun. Deci o idee bună, în sine, este aplicată prost de acea comisie interministerială", a susținut Ungureanu.
Potrivit deputatului AUR George Simion, "cadrele medicale de la Spitalul Witting nu doresc să lucreze la MApN".
"Cadrele medicale de la multe spitale făcute în momentul ăsta pentru domeniul feroviar, pentru transporturi, vor pleca din țară. Opriți nebunia asta, domnule ministru Grindeanu, până nu e prea târziu! Și așa avem o deficiență majoră de cadre medicale", a afirmat Simion.
Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 41/2023 privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii, așa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a fost adoptat de Senat. Camera Deputaților este for decizional.
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News


























